miercuri, 18 noiembrie 2009

A venit Mosul!

Mos Craciun cel blogosferic a fost atat de incarcat incat a trebuit sa faca trei drumuri pana a reusit sa deserte sacul. Prima data au venit felicitarile virtuale cu Hello Kitty, Silvia si Sofia:





Apoi un plic cu felicitarea adevarata, tot un colaj cu Silvia si Sofia. Ce frumos!



Pe partea cealalata e amprenta manutelor Silviei (ajutorul Mosului). Ia sa vedem, se potrivesc cu ale mele?



Mai e ceva?



Wow! O felicitare mica-mica si dragalasa, tot cu Hello Kitty! Ia sa vedem ce scrie...





Si stati asa, ca inca n-am zis nimic de cadou! A sosit a doua zi dupa ce am primit felicitarea (adica ieri). In cutie, surpriza mare: o papusa Pocoyo! Tipete de bucurie, topaiala prin casa cu Pocoyo de gat, studiat cutia in detaliu, identificat toate personajele, inca o tura de topaiala cu Pocoyo purtat deasupra capului...



E la fel cu Pocoyo din desenele animate, nu?



Ce zici, Pocoyo, ne uitam impreuna la Pocoyo?



Ceva mai tarziu Pocoyo a fost machiat (don't ask) temeinic si cu multa dragoste, deci aseara a facut si prima lui baie. Asteptam cu nerabdare sa se usuce ca sa reluam joaca.
Abramburika, multumim mult de tot, ai fost un Mos Craciun extraordinar pentru Sofia! Macar de-ar face si cadoul nostru aceeasi impresie. Inca mai avem un pic de bibilit la el, dar cel tarziu sambata va pleca spre destinatie. Ho ho ho!

luni, 16 noiembrie 2009

Ghici cine-i?



Asta este, deci, Sofia.
Chiar ea ne-a aratat poza in catalogul cu jucarii.
Ce-i asta? Am intrebat-o noi. Si Sofia a facut semn ca "eu".
Am mai intrebat-o de cateva ori; ea era.
Sofia este, deci, o printesa roscata care rade cu gura pana la urechi, poarta ciorapi albi cu dungi rosii si locuieste pe un lampion de hartie, inconjurata de inimi si stelute.

duminică, 15 noiembrie 2009

Europa de dincoace, Europa de dincolo

20 de ani de la caderea zidului Berlinului. Montaj comemorativ in centrul pietei Luxembourg (mult mai impresionant noaptea, din pacate imposibil de redat fotografic). Bucati din zid stationate in fata Parlamentului European. Familie de romani care nu rateaza ocazia de a fotografia relicve ale comunismului (in nici un caz din nostalgie). Copil de 2 ani pentru care dincoace si dincolo sunt notiuni lipsite de sens.














vineri, 13 noiembrie 2009

Muzeul jucariilor

In fiecare joi, din septembrie pana in decembrie, muzeele din Bruxelles fac cu randul si isi deschid portile cate-o seara intreaga, pompos denumita "nocturna". Pompos, pentru ca nocturna nu tine decat pana la 10, maxim 11 noaptea, dar cine suntem noi sa ne plangem? Mai ales ca majoritatea nocturnelor sunt gratuite sau la pret redus.
Joia asta eu si Sofia am vizitat in nocturna Muzeul Jucariilor, adapostit de o casa cu 3 etaje, cam imbacsita, destul de prost intretinuta, dar foarte primitoare cu micii vizitatori. Co-autorul nu ne-a insotit, pentru ca ideea de a se uita la lucruri cu care s-au jucat copii morti demult i s-a parut de la inceput sinistra; dealtfel, daca stau sa ma gandesc bine, nici ideea de muzeu in general nu-i inspira prea multa incredere.
Ei, si rau a facut. Muzeul Jucariilor nu e deloc genul in care te plimbi tacticos printre vitrine vreme de cateva ore, citind placutele cu explicatii (dealtfel, sunt foarte putine si destul de prost facute) si schimband replici inteligente cu partenerul de vizita. E pur si simplu un muzeu de joaca. Vitrinele sunt interesante, e-adevarat, dar mai mult de decor, nu am ramas cu impresia ca acolo ar fi piese exceptional de vechi sau de rare.
Sufletul muzeului sta in jucariile ingramadite peste tot, pe culoare, pe sub vitrine, prin colturi. Jucarii de epoca, fara indoiala scumpe si pretioase, dar nu intr-atat incat sa fie refuzate atingerii copiilor. Jucarii contemporane, unele banale, unele deosebite, pe care nu si le permite oricine, de care nu stie oricine. Trei etaje de spatiu de joaca, incarcat de istorie, rasunand de tipetele prichindeilor care tropaie de la o jucarie la alta, le arunca de colo-colo, se catara in masinute, se leagana pe caluti. Nimic spectaculos, doar placut. Muzeul asta m-a facut sa ma intreb daca nu cumva ar trebui sa fie toate asa, sa incerce sa lase trecutul sa si traiasca un pic, nu doar sa-l adaposteasca in spatele unui geam.
In fine, o sa revenim cu siguranta, mai ales ca exista acolo si o ludoteca, iar sambata si duminica sunt reprezentatii de marionete. Mai jos pozele; cam multe, dar am facut multe si au iesit toate frumoase. Greu de ales.

Autoportret mama-fiica



Primele Lego



Masinute parcate la verticala



Scrie undeva ca nu e voie sa hranim ursuletii?



O Singer in miniatura pentru fetitele pasionate de moda



Ursulet gospodar



Chez les Ursulet



Papusi de lux din anii '30





Papusi-maracas



Papusi traditionale (parca din Italia, nu-mi amintesc prea bine)



Papusi de cauciuc



N-am inteles prea bine ce papusi erau astea, am fotografiat insa explicatia, poate ne lumineaza cineva





Tiiiitiiiiiiiiiiii



Cu barca, in spiritul traditiei familiale (pe partea materna)



Cu autobuzul





Si, desigur, camionul



Animalute de cauciuc (in coltul din dreapta jos, o strabunica a girafei Sophie)



Pantofi de papusa

-

Domestic goddess



Puzzle din cuburi

joi, 12 noiembrie 2009

Beauty pentru mame ramase in urma

Inainte de Sofia eram foarte pasionata de cosmeticale. Dupa, n-am mai avut timp si nici dispozitie. In primul an cel putin, daca reuseam sa ma dau cu sunscreen in fiecare dimineata ma consideram multumita. O manichiura, un machiaj ca la carte... cam din doua-n doua luni asa. Tradarea a fost totala si liber consimtita, nici macar nu mi-au lipsit prea tare toate smacurile si alifiile de pe vremuri, de fapt singurele puncte pe lista mea de prioritati erau 1. copilul sa nu planga si 2. sa apuc si eu sa dorm.
Imi amintesc limpede cum intr-o dimineata, dupa ce Sofia tocmai dormise primele ei nopti fara sa se trezeasca deloc (avea vreo 5 luni), m-am uitat in oglinda si mi-am zis: in sfarsit, nu mai arat ca si cum as avea 40 de ani. Da dom'le, strasnica descoperire, somnul asta nu se compara cu toate smacurile de pe lume.
Cand ai cearcane in relief, trasaturile cazute si nici un pic de culoare in obraji degeaba incerci sa dai cu pensula pe deasupra. Mai bine, vorba bancului, te duci si te culci. Daca va gandeati ca unei proaspete mame i-ar prinde bine o noua paleta de machiaj, un anticearcan ultimul racnet sau un set de creme antirid, mai ganditi-va o data si propuneti-i sa scoateti bebelusul la plimbare 2-3 ore, ca sa poata si ea sa doarma. A, era vorba de un cadou scump? Oferiti-i 3 plimbari, nu una. Pe cuvant ca o sa va iubeasca.
Revenind. Sofia a mai crescut si intre timp am inceput si eu sa recuperez in materie de beauty. Am aruncat ce expirase (adica tot, in afara de pensule). Am refacut stocurile esentiale: fond de ten, mascara si blush, cu exact aceleasi chestii pe care le foloseam de ani de zile. Nu ca n-as fi vrut sa incerc ceva nou, dar se pare ca exista o lege a lui Murphy pentru mame care zice ca atunci cand te duci prima data la parfumerie dupa ce ai nascut, pornita-chitita sa dai lovitura si sa cumperi tot ce-ti trebuie ca sa arati de nota 20, te ia in primire cea mai acra si plictisita vanzatoare din magazin.
Evident, n-are timp de pierdut cu cliente care habar n-au ce vor si vin in parfumeria ei ca la piata, sa incerce douaj de chestii pana se hotarasc sa ia una. Aceeasi lege a lui Murphy te impinge sa faci prostia si sa spui ce foloseai inainte. Dar sigur ca se mai fabrica, luati-l doamna, e perfect pentru dvs., de ce sa mai cautam altceva? Ugh. Mai faci o incercare, te enervezi, din pacate inca n-ai chiar atat de mult timp incat sa-ti permiti sa intorci spatele si sa pleci cu mana goala cu gandul ca vii altadata. Deci nu intorci spatele, treci pe la casa si cumperi, fara nici o bucurie. Ai cateva luni ca sa regreti atat cumparaturile in sine, cat si faptul ca te-ai purtat ca un pres.
O alta lege a lui Murphy pentru mame spune ca, atunci cand intri in farmacia de la colt cu gandul sa-ti iei pudra aia buna de la T.Leclerc, copilul o se se sperie brusc de farmacist, de un client, de standul cu suzete sau cine mai stie de ce, o sa faca un scandal monstru si n-o sa-ti lase nici cea mai mica sansa sa arunci o privire la standul cu testere. Cu greu reusesti sa acoperi fondul sonor plans-urlat si sa-i comunici farmacistului cum se numeste nuanta pe care o purtai cu ani in urma. Care nuanta intre timp nu te mai prinde deloc.
Cu alte ocazii am dat-o in bara singura si neasistata de nici un Murphy: ba un fard de obraz prea maroniu, ba o paleta pentru ochi prea sidefata. Ori pielea mea s-a schimbat, ori am alte asteptari, ori lumina e foarte diferita in Belgia fata de Romania, ori toate cele de mai sus, cert e ca nu mai stiu sa ma machiez. Dupa revelatia asta, am reluat experimentele cu produse la care probabilitatea de a o da in bara e ceva mai mica: oje si baze de ten. La oje treburile-s clare, as putea avea oricate, chit ca nu le folosesc decat din an in paste, lasa sa fie acolo. Toate-mi plac, fiecare culoare merge la o tinuta, la o ocazie.

In reclama la saloanele de coafura Camille Albane apare o tipa care poarta o oja gris-taupe dementiala, O.P.I. are o colectie noua de lacuri Matte, fara nici un pic de luciu, ce ziceti de bejul ala? Ca sa nu mai zic de colectia Suede, cu un pic de sclipici dar tot finisaj mat.

Bazele de ten sunt si ele destul de foolproof, in sensul ca niciodata nu te fac sa arati mai rau, cum se poate intampla cu un fond de ten care nu are chiar nuanta si consistenta potrivita. Am avut baza Make Up Forever cu SPF 50 si particule care reflecta lumina, baza transparenta Lancome care netezeste pielea si prelungeste viata machiajului, mai am pe lista de incercat baza Smashbox cu tenta verde care atenueaza roseata, pe cea cu tenta mov care invioreaza tenurile palide. Sunt o gramada si mereu apar altele, si mai si.
(Ne)surprinzator, cat am fost eu ocupata cu altele, cosmetica si-a vazut de treaba ei, acum ca am revenit pe site-urile si blogurile specializate descopar tot felul de chestii noi, care de care cu recenzii mai bune. Mascara Lancome cu vibratii (macar de asta auzisem!) deja are mai multe copiute, pana si Maybelline a scos asa ceva. Semn clar ca e o inventie interesanta si ar trebui s-o incerc si eu.
Hopa, YSL vine cu o pudra-bloc din care scoti numai cate un pic, cu un fel de razatoare! Nici nu apuc sa ma minunez bine ca dau peste copiuta Clinique, deja mai ieftina; pana-n primavara sigur vom vedea asa ceva si la Nivea. Ei, cu atat mai bine.

Alta pudra nemaivazuta: Lancome Oscillation, cu aplicator care vibreaza, chipurile ca sa intinda mai bine pudra (de fapt un fond de ten mineral) pe piele. O fi ceva de capul ei, n-o fi? Bloggeritele se jura ca nu fura si ca se simte intr-adevar diferenta. Vom incerca, vom vedea.

Si, pentru ca tare-as vrea sa ma machiez din nou (si in asa fel incat sa nu arat mai rau decat nemachiata deloc), pe 24 ma duc la un curs. Yeeeey! E cu un make-up artist Guerlain si eu nu prea ma omor dupa marca asta, mi se pare prea scumpa si prea parfumata pentru ce stie sa faca, dar sper sa ma aleg macar cu niste recomandari de culori. Va tin la curent.

De fapt, imi dau seama ca subiectul beauty se potriveste ca nuca in perete cu restul blogului, n-am mai scris despre asa ceva si nici nu-mi dau seama daca e cazul sa ma aventurez. Va intreb deci pe voi: sa va tin la curent sau nu? Are loc pe Caprele Irinucai o rubrica de face-painting pentru mame? Sau merge mai bine pe Babydex? Sau nu merge deloc? Sondajul il gasiti in coloana in dreapta.

miercuri, 11 noiembrie 2009

De pe strada





marți, 10 noiembrie 2009

Cu ce ne mai jucam

Cand nu tinem concerte, facem plastilina de casa. Reteta noastra e un pic diferita de cea a Adei; punem 2 parti faina, o parte sare fina si o parte apa. Modelam in forma de animale nemaivazute si impodobim cu ce se mai gaseste prin dulapuri:



Dinozaur mutant



Arici mitologic, mancator de iarba radioactiva



Micro dafin de apartament



Fluture tarator cu buline asimetrice



Inima pe tava de biscuite integral

De putin timp avem si cort. Nu e nou-nout, nu sta foarte drept si nici n-are sanse sa stea vreodata, avand in vedere ca Sofiei ii place sa intre pe fereastra si sa iasa pe usa fara sa se aplece, tragand doar cortul peste ea. Pe principiul "cortul sunt eu". In rest e minunat, inauntru incape si ceva mobila, ba chiar se poate construi o alta casa, mai mica, din cuburile Clemmy. O casa in casa in casa, cum ar veni.







Avem si joc de lotto, patru table de lemn cu diverse imagini, pe care copilul trebuie sa potriveasca alte placute mai mici. Jocul e mai vechi, dar pana acum nu era folosit decat ca materie prima pentru niste constructii extrem de precare.



Ca sa mentinem distractia la cote maxime, am reabilitat si jocurile de sortat forme. Copilul sortator se descurca de minune. Ba chiar aranjeaza si cuburile pe culori. Din proprie initiativa.

Via prietenul cel mai bun omului, ebay, a aterizat in casa noastra covorasul vorbitor cu Fifi (pardon, Shishi) si floricelele. Covorul canta, vorbeste, zboara, spune cifrele si culorile, e atat de grozav incat cea mai mare parte a timpului sta ascuns, nu vrem sa facem supradoza de fiddly flower petals.



Am zis ca zboara?



Pentru ca joaca de-acasa nu prea ne ajunge, perseveram si mergem in continuare si la grupul de joaca saptamanal din cartier. Nu vin mereu aceiasi oameni, am intalnit si mame mai ok, copii mai pasnici. Sofia a avut ocazia sa se joace cu tot felul de chestii pe care acasa nu le are, sa asculte cantece si poezioare frantuzesti, de care maica-sa n-are habar, si a pictat pentru prima oara de-adevaratelea. Incepe sa ne placa.





We wil, we will rock it!

video

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Renul pralinat se scalda in lapte si miere

Reteta de ren

Se ia un pachet de paste integrale in forma de ren. Desigur, de la Ikea. Se fierb pastele, se adauga unt, scortisoara, nuca pisata si zahar brun. Noi ne-am belgienizat si am folosit de-a dreptul praliné din punguta; un amestec de nuci si migdale caramelizate si apoi pisate foarte fin.
Asa. Am zis ca se si amesteca? Se amesteca deci. Si gata! Avem desert de sezon. Mai ramane sa scoatem si globurile, sa punem niste colinde, sa... a, suntem abia in noiembrie? Ok, atunci nu.
Servim cu furculite de desert, sunt mai chic (bine, bine, recunoastem ca putin ne pasa, avantajul real este ca sunt mai usor de manuit de persoanele sub 1 metru din casa noastra).



Reteta de vin fiert cu lapte si miere

Nu e chiar un vin, ca la ren trebuie sa servim ceva cate de cat mostenitor-friendly. De fapt e ceai (nu se poate zice ca nu e fiert insa). Ceai rosu african (rooibos), nu are teina, se bea la orice ora cu lapte si miere. In ultimul stadiu de decadenta, punem si frisca deasupra.

Pofta buna!

vineri, 6 noiembrie 2009

Sofia si Flora

Ieri ne-a vizitat Flora, fosta vecina si tovarasa de joaca, actualmente vecina si tovarasa de joaca a unor copilasi din Varsovia. Ce bucurie, ce alergatura! Sofia i-a oferit Florei mandarine si prajituri, Flora a pupat-o pe Sofia, i-a sters urmele de prajitura cu un servetel, impreuna au ridicat toata casa cu susul in jos.










La sfarsit si-au facut listele pentru Mos Craciun, nu pentru anul asta, ci peste vreo 14 ani asa.

Sofia viseaza la Something about Sofia: mango si frezie, amestecate cu arome de crin, iasomie, caramel si vanilie.



Flora vrea parfum de trandafir si osmanthus, lemn de santal si patchouli.
Eventual si esarfa originala cu imprimeu alb-negru, creata de Gucci in anii '60 pentru Grace Kelly. Numai daca Mosul are timp.

miercuri, 28 octombrie 2009

Cu un ochi radea si cu unul plangea (sau era invers?)

Am primit o leapsa foto de la mama frunzelor: cica sa postam o poza haioasa si o poza de suflet. Mie nu-mi place cum suna nici "haioasa" si nici "de suflet", de carcotasa ce sunt o sa zic ca-s una de plans (hai, de lacrimat, peste vreo 20 de ani cand ne vom uita le ea) si una de ras (sau macar de zambit). Si mi-a fost si lene sa caut in arhiva, asa ca amandoua pozele-s de ieri.

Poza mai de plans:



Poza mai de ras:



Pentru cine mai doreste, cine mai pofteste sa posteze o poza mai asa si o poza mai asa, leapsa e deschisa!

marți, 27 octombrie 2009

De toamna





















Ultima cu dedicatie pentru Papadie. Insanatosire grabnica!

luni, 26 octombrie 2009

Fara violenta!

Crinuta se intreaba care-i solutia pentru copiii violenti. Ai altora, sa ne-ntelegem.

Ma intreb si eu acelasi lucru. Evenimentul meu declansator a fost (doar) un pic diferit. Eram la un grup de mame (si copii) recent descoperit, unde nu mi-a placut in mod deosebit dar o sa ma mai duc cu Sofia din cand in cand, pentru ca 1. in cartierul unde stam infrastructura pentru copii e sub orice critica si 2. ploua des si mult.

La grupul de mame (si copii), asadar, Sofia a descoperit undeva un set de cuburi Djeco foarte misto, de care inca nu mai vazuse, si s-a apucat sa construiasca ditamai turnul. Cand mai avea vreo doua cuburi de asezat pac, apare un baietel care darama tot si fuge taman cu alea doua cuburi dupa el. Sofia nu se supara, eu ma fac ca n-am vazut.

Sofia se apuca din nou de construit, baietelul darama din nou. Sofia se supara. Eu incerc sa o consolez ca nu, n-a vrut sa-i darame ei constructia, a fost din graba, se mai intampla, hai sa nu ne suparam etc. Mama baietelului (sa-i zicem Mama 2) explica si ea de zor ca uite, fetita voia sa faca un turn mare, are nevoie de toate cuburile, hai sa i le dam inapoi si s-o lasam sa construiasca.

Intr-un final Sofia isi face curaj si reia constructia de la zero. Baietelul reia daramatul. Deja e clar ca asta-i face lui placere, n-are chef de alta joaca. Sofia urla si se tranteste cu fundul de pamant. Deja i-a trecut si mama poftei de construit. Baietelul pluseaza si ii smulge Sofiei suzeta din gura. Ha! Asta e prea mult. Ma infurii. Incerc sa ma bag intre ei. Mama 2 explica in continuare, cu glas suav, de pe margine, ca uite, fetita vrea sa aiba suzeta ei, nu e frumos sa i-o ia. In timpul asta baietelul ii smulge a doua oara Sofiei suzeta abia recuperata.

Mama 2 explica inca o data, de pe margine, cu glas suav. Mie-mi vine sa-i pocnesc pe amandoi, mama si fiu. Sofia, neobisnuita cu agresivitatea, urla inconsolabil. O iau in brate - de fapt intr-o mana, iar cu cealalta incerc sa scap de micul pitbull care sare si se catara incontinuu pe mine, doar-doar o reusi sa-i ia fetei suzeta. Nu-mi iese prea usor.

Mama 2 explica de pe.... mai e nevoie sa zic? Apare in schimb langa mine Mama 3, care imi sugereaza ca ar cam trebui s-o invat pe fi-mea sa se apere singura. Imi vine s-o pocnesc si pe asta. Noroc ca s-a terminat grupul. Baigui ceva despre cum eu nu cred in violenta (duh!) si ma indrept cat pot de repede spre usa cu 14 kg urlatoare in brate. Nu prea repede insa, pentru ca trebuie sa-mi iau ramas bun, pe rand, de la toate mamele calme si binevoitoare care au chef de conversatie marunta in timp ce copilul meu plange cu lacrimi de crocodil.

Deci? Care-i solutia? Si intrebarea 2: ma mai duc?

duminică, 25 octombrie 2009

Oglinda, oglinjoara, cine-i cea mai frumoasa din tara?

Evident, Sofia. Din toata familia ea a luat scorul cel mai mare (8,29 din 10) pe Anaface - Facial Beauty Analysis. Pe locul doi Co-autorul, cu 7,8. Eu am iesit cel mai prost, cu 6 din 10. Sniff.
Va invit si pe voi sa faceti testul si sa ne spuneti cum v-ati descurcat. Nu trisati! Fara poze cu Angelina si Brad, ok?

Shishi, mako si daylight savings



8.05 a.m. (ora veche). Copilul cade din pat. Literalmente. Asta nu s-a mai intamplat decat o singura data, chiar in dimineata in care plecam in concediu in Romania. Eu si Co-autorul sarim amandoi, ca pe arcuri, sa salvam copilul. Am impresia ca e 3 dimineata, desi afara incepe deja sa se lumineze.

Sofia e deja pe ora noua, de doua zile se culca mai tarziu cu o ora si se trezeste la 8 in loc de 7. Poate ca daylight savings e in codul nostru genetic, una din chestiile alea pe care le simtim cand suntem mici si de care uitam cand crestem mari si trecem totul prin filtrul ratiunii. Da, cum am mai zis si in alte dati, copilul e mai destept decat noi.

Aseara s-a culcat cantand cantecul lui Fifi. Ieri am auzit-o prima data cantand, gata, e idolul nostru, ce daca nu-i iese decat partea cu Fifi (de fapt un fel de Shishiiii sasait, daca intelege cineva cam cum vine asta) si restul e mormaiala? Suntem topiti dupa ea, cantam cu totii in cor (e grav daca stim pe de rost versurile de la cantecul lui Fifi?), incercam sa o invatam ca e mai usor sa-i dai cu lalalalalala decat sa reproduci "little garden tot" si "it's a lovely day".

Acum mancam mako (mango pe limba adultilor), cerut de Sofia cu ardoare tot ieri seara, cand am refuzat sa i-l taiem pentru ca parea tare si necopt. Sofia s-a suparat (e foarte convingatoare, raspunde ofensata la "Mă!!!!" tot cu "Mă!!!!" si la "Sofia!!!!" cu "Mama!!!!" asa incat nu-i greu sa-ti dai seama ca ai cam intrecut masura), am incercat sa-i dau altceva in loc de mako, n-a mers.

Azi de dimineata am reexaminat numitul mako, parca-parca se mai molesise, l-am taiat, era perfect copt si zemos. Yum. Probabil ca si aseara ar fi fost destul de bun, o fi stiut copilul ceva? Freakin' flower petals, e si mako in codul nostru genetic?!!!????