Rezistenta prin muffins

Rezistenta la frig, se stie, creste proportional cu consumul de muffins. Muffins productie proprie, de preferinta. Asta voiam sa spun ieri, dar n-am mai apucat decat sa pun poza.
Reteta de muffins n-am, pentru ca am dat peste un praf de prajitura frangipane la cutie, se adauga doar unt si oua si se amesteca. Praful e minunat si, in combinatie cu lenea caracteristica, m-a oprit sa pornesc in cautarea altor retete, care sigur ar pune accentul pe factorul de productie munca. Nu imi doresc asa ceva.
Am in schimb reteta de glazura, adaptare dupa blogul unei olandeze care gateste lucruri minunate si care, dupa cateva succesuri fulminante, a devenit sursa noastra de inspiratie nr. 1. Acolo glazura e intai pusa la rece, apoi turnata artistic si cu multa generozitate pe muffins si presarata cu paiete de zahar colorat. Prea multa munca, prea mult zahar. Eu am citit ce scria acolo si am interpretat asa:
Se iau 100 g unt, 100 g ciocolata alba, 25 ml lapte, 250 g zahar pudra si un pic de esenta de vanilie sau de migdale. Untul si ciocolata se pun intr-un bol, se topesc la microunde sau la bain-marie si se amesteca bine, intai intre ele, apoi si cu celelalte ingrediente. Ura, avem glazura! Se topaie de bucurie, se linge telul/lingura/mixerul, dupa caz, apoi se intinde glazura in strat gros pe muffins, lasand o margine de cativa milimetri, ca sa nu se prelinga peste hartie. Se pregateste o cantitate considerabila (cam 200 g) de migdale feliate intr-un bol. Se ia fiecare muffin si se tavaleste prin migdale, pe partea glazurata.
Ura, muffins in forma finala! Delicios, fotografiabil! Se topaie inca o data si se sarbatoreste victoria prin consumarea neintarziata a unui muffin. Se lasa regretele pentru mai incolo si se da tava cu muffins la rece, daca vrem ca glazura sa se intareasca. Daca nu, putem sa-i pastram si la temperatura camerei, insa glazura va ramane intr-o forma mai cremoasa si risca sa se prelinga daca se face prea cald.
Vive la Résistance!

Beauty pentru mame ramase in urma. Episodul 2

A trecut cam mult de cand am vorbit prima data despre beauty pe caprele irinucai. La vremea respectiva ma intrebam cat de bine se potrivesc cele doua, asa ca poporul a fost intrebat, poporul a strigat in cor ca da, se potrivesc dom'le, hai si povesteste-ne. N-am scris nimic, asa ca diversi reprezentanti ai poporului m-au tras (democratic) de urechi, pai si cosmeticele alea?
Deci da. Cosmeticele revine. Sa va spun intai cum a fost la cursul de machiaj Guerlain. M-am dus acolo cu gandul ca stau 15 minute si ma intorc acasa, scurt si cuprinzator. Noooooo. Pai cand am intrat in magazin m-am prins ca nu era nici un curs de fapt, ci un fel de private sale, cu muzica, mancare si bautura (vorba vine, ca stateau frumusete de platouri neatinse, in dauna proviziilor de apa plata si Cola Light). Toate vanzatoarele la patru ace, pline de amabilitate, entuziasm, lapte si miere, ambitie, energie, forta de munca si tot ce mai trebuie. Daca ar fi asa in fiecare zi am trai intr-o lume mai buna. Nu pot decat sa visez.
La loc de cinste: doi meicapartisti Guerlain, la care ajungeai insa doar dupa ce treceai pe la Cerberul cu produse de ingrijire. Acolo fiecare invitata era ajutata sa dea faliment in trei pasi simpli: demachiere, tonifiere, hidratare cu preaminunatele, nemaivazutele si cu-totul-superioarele produse Guerlain.
Pe scurt, am stat acolo o ora jumate si m-am intors foarte frumos machiata si cu doua cartonase cu recomandari, unul cu produsele de ingrijirea pielii, altul cu produsele de machiaj folosite. Am rezistat eroic si nu mi-am cumparat decat o spuma de curatare, dealtfel impecabila si unul din cele mai bune produse din categoria asta pe care le-am incercat vreodata, totusi prea scumpa ca sa ma convinga sa trec pe Guerlain pentru restul zilelor mele. Daca la produsele de machiaj mi se pare acceptabila o extravaganta din cand in cand, pe partea de ingrijire ma straduiesc sa-mi numar banii din buzunar de doua ori. Pe piata sunt nenumarate game foarte bune si chiar exceptionale, dar daca nu-mi permit sa le folosesc sistematic, de ce le-as mai incerca? O crema sau o lotiune se consuma si trebuie inlocuita la 2-3 luni, pe cand un fard de ochi sau de obraz imi ajunge fara probleme pana la data expirarii.
Patrunsa de spiritul de frugalitate (yeah, right), mi-am trecut asadar pe lista pentru Mos Craciun paleta Volga Princess cu care a fost realizat machiajul de ochi. Mi-au placut mult culorile, foarte naturale, un roz-bej si un gri-maron; pun in valoare ochii verzi sau albastri fara sa iasa ele insele in evidenta. Exact ce cautam in momentul asta, machiaj care sa puna in valoare trasaturile, nu sa atraga atentia asupra faptului ca sunt machiata. Ca textura fardurile sunt extrem de fine, usoare dar bine pigmentate. Sunt foarte putin sidefate, ceea ce imi place, pentru ca fug in general de fardurile de ochi complet mate (mi se par pretentioase si neiertatoare cu orice mica greseala de aplicare), dar si de cele care sclipesc ca pomul de Craciun.

Poza este facuta cu flash, fardurile par mult mai sidefate decat in lumina obisnuita.

Ca o paranteza, mi-au amintit de fardurile de ochi ArtDeco care se gaseau la un moment dat in Romania (nu stiu daca mai sunt si unde anume), si alea foarte bune si ca textura, si ca tinuta, si ca paleta de culori. Si acum ca mi-am amintit... mai vreaaaaaaaaaaaaaaaaau farduri ArtDeco!!!! Unde gasesc? Stie cineva?
Bine bine, si pana la urma ce-ai invatat de la cursul asta nu-tocmai-curs, o sa ziceti. Pai nu m-am dus degeaba, tanti aia a facut cateva chestii la care eu nu m-as fi incumetat. Una ar fi ca a pus accentul machiajului ochilor pe pleoapa inferioara, lucru de care eu ma tot feream, aveam impresia ca ma imbatraneste. Nop. Daca e bine facut, arata foarte interesant, se poate face si in varianta mai dramatica si in varianta de toata ziua. Alta ar fi ca fardul de obraz a venit mai sus decat ma asteptam eu, efectul fiind foarte diferit. Uite-asa mi-am dat seama ca aplicam fardul prea jos, mai mult sub pometi, ceea ce probabil ca mi-a mers cand eram mai tanara, dar acum nu mai faceam decat sa accentuez efectele gravitatiei. Intre timp am descoperit un tutorial pe un beauty-blog care mi-a confirmat greseala. Dar despre blush am prea multe de zis, e obsesia mea nr. 1 si merita un post separat.
In fine, mi-a mai placut faptul ca pentru aplicarea cremelor doamnele nu-si bagau degetele direct in borcanase, ci foloseau betisoare din acelea pentru urechi. O masura de igiena binevenita.

Guerlain nu mi-a rezolvat insa principala problema, cea a fondului de ten. Ani de zile am purtat Lancome Teint Idole Ultra, care chiar nu e rau, insa acum am impresia ca nu mi se mai potriveste culoarea si nici consistenta. De la Guerlain mi s-a recomandat fondul de ten Parure Aqua, insa machieuza s-a grabit si m-a dat cu nr. 3, care s-a dovedit un pic cam inchis. Nu m-am aruncat sa cumpar nr. 2 pentru ca as fi vrut intai sa-l testez pe piele, daca se poate sa-l port o zi intreaga pe fata. Nu-i nimic, o sa vanez un tester sau cateva esantioane pe ebay, mi-am spus, doar ca intre timp am primit alt esantion care m-a convins (cel putin pentru moment): Clinique Superbalanced.
Nu prea-mi inspira incredere, dar l-am incercat o zi (nici prea prea nici foarte foarte), inca o zi (hm, parca nu face nimic? nu-l vad, nu-l simt), inca o zi (am impresia ca s-a luat, insa dupa demachiere imi dau seama ca de fapt fata mea nu arata asa de bine cum credeam, de buna seama ca fondul de ten era inca acolo si isi facea treaba), si inca o zi... Am folosit acelasi esantion de 1,5 ml o saptamana intreaga, fara sa am impresia ca ma zgarcesc la cantitatea aplicata. E un fond de ten cu acoperire mica, mai degraba o crema hidratanta usor pigmentata, care sta foarte bine pe ten mixt, fara sa luceasca ingrozitor (ma rog, mai trebuie un retus-doua in timpul zilei, dar alea trebuie oricum) dar si fara sa matifieze (nici nu caut asta). Nu acopera cine stie ce, doar uniformizeaza culoarea si, cum spuneam, arata atat de plauzibil incat doar dupa ce il demachiezi iti dai seama ca nu te uitai totusi la pielea ta in starea ei naturala, ci la o versiune imbunatatita. Imi place si l-am adoptat, cel putin pentru iarna, doar ca are doua inconveniente: nu are SPF si nu e rezistent la transfer, asa ca daca v-ati obisnuit, ca mine, cu vreun Teint Idole Ultra, care nu se misca de la locul lui odata ce-a fost aplicat, s-ar putea sa va uitati cam lung la urmele de fond de ten de pe servetele sau de pe haine.

Alta descoperire recenta: gama Balm Balm, de fapt balsamul pentru ten cu muscata de la Balm Balm. Pana acum nu prea am avut noroc cu cremele bio pentru fata, asa ca n-am mai incercat nimic o perioada lunga de timp. Numitul balsam iese din tub aratand ca o crema alba, semiopaca, destul de consistenta, insa se topeste imediat pe degete, transformandu-se in ulei. Pe fata se intinde relativ usor, insa nu se absoarbe instantaneu.
Cred ca mirosul puternic si persistent de muscata (si parca si de trandafir) si faptul ca pielea ramane lucioasa o vreme dupa aplicare n-o sa fie pe placul tuturor. Insa pe mine partea cu luciul nu ma deranjeaza cine stie ce, iar dupa miros ma prapadesc, mi se pare un pic exotic si imi aminteste de un alt produs cu miros de muscata pe care l-am indragit foarte tare intr-o vreme, uleiul de lotus de la Clarins. Spre deosebire de uleiul de lotus, balsamul asta nu trateaza tenul gras, ci ingrijeste tenurile foarte deshidratate. Si chiar hidrateaza, imi pare bine sa raportez, mai bine decat Avene-urile si Vichy-urile cu care m-am chinuit in ultimii ani.
Nu-i putin lucru, mai ales ca il folosesc pe timp de iarna, intr-un oras cu apa extrem de calcaroasa. Initial m-am gandit ca va fi crema mea de noapte (si asa ma sfatuise si Roxana), insa zilele trecute am ramas fara crema de zi si, in loc sa fur ca de obicei de la sot sau de la copil, m-am trezit ca tot spre Balm Balm intind mana.
Da, merge foarte bine si pentru zi, cu putina pudra deasupra sau chiar fara, daca aveti de aplicat in continuare o crema de protectie solara sau un fond de ten cu formula mai uscata, genul care se intinde foarte greu pe fata. In rest nu face vreo minune, n-are SPF, nici pretentii ca ar sterge ridurile in 20 de zile, "doar" hidrateaza bine si calmeaza micile iritatii. Pe scurt, sunt incantata. Ce-as schimba la el? Ambalajul: nu-mi place capacul care se infileteaza, mi se pare o pierdere de timp. Ce m-a surprins cel mai mult? Pretul: mi se pare ieftin, avand in vedere calitatea si ingredientele.

Pe unde mai scriu

N-am mai scris demult pe Babydex si nici nu prea ma indemn, senzatia este ca am incheiat proiectul asta si n-as face decat sa trag de mine degeaba, doar ca sa mai aman un pic finalul inevitabil.
Zburd insa pe alte pasuni internautice, ba pe sectiunea de carte pentru copii a Bookblog, ba pe noul blog Eurokids. In plus, chiar am in plan sa ma tin de promisiunea de a scrie despre cosmetice.
Reveniti si saptamana viitoare.

A deux pas de chez moi

Vineri, ploaie, aproape-primavara, zi numai buna ca sa ma complac in febletea mea pentru frantuzoaice cu voce mica, zaharisite si lesinacioase, smulse uneori, spre mijlocul vietii, din viata lor boema si facute prime doamne. Et que la lumière soit.

Motivul nr. 21 pentru care viata cu un copil e mai interesanta

Seara. Baie. Sofia incepe sa tipe: COOOOPAC! COOOOOOPAC.

Ma execut rapid si incep sa desenez un copac pe peretele cazii cu prima substanta colorata iesita in cale: un body scrub de cirese de la Body Shop (iertare, doamna...).

Desenez foarte vag un copac (talentele mele de desenator sunt inexistente). Sofia insa recunoaste ca e un copac (mie unuia mi-e absolut suficient) pentru ca se uita la el si zice:

O LA LA...QUEL COPAC!

Maine poimaine o vedem intr-o decapotabila rosie, cu esarfa si ochelari de soare supradimensionati si o bagheta pe locurile din spate.

PS: am incercat sa o fac sa mai zica 'oh la la', dar nu a mai vrut. Nu cred totusi ca a fost pur si simplu o serie de sunete complet intamplatoare...

5 lucruri invatate in 5 zile singur cu un copil de doi ani

Din diverse motive, care mai de care mai dubioase, co-autoarea a disparut 10 zile din peisajul caprele-irinucesc. Asa ca am ramas singur cu Sofia. Ce am invatat?

1. ca atunci cand lasi in aceeasi casa un capricorn capos si control freak si un sagetator care uraste sa ii zici ce si cum sa faca...o sa iasa scantei

2. ca potala = portocala. Şocheic = strawberry shortcake. Leta = omleta (sau violeta). Si „feeee jacă feee jacă / no mi U no mi U / tiiiiia tiiiiia / ti ta to” = frere jacques

3. ca putine lucruri sunt mai frumoase decat copilul tau strigand fericit „TATIIIIIIIIII” cand te vede ca ai venit sa il iei de la cresa

4. ca Sofiei ii place sa aiba propriul ei scaun in autobuz.

5. ca, desi obositor, ma pot descurca singur cu ea suficient cat sa nu se intample accidente majore, ba nici chiar minore (sa nu intrebe nimeni, va rog, cat de curat e in casa...)

Edinburgh - Muzeul copilariei

Ne-a placut mai putin decat Muzeul jucariilor din Bruxelles. Nu ca n-ar fi fost jucarii interesante pe-acolo, dar majoritatea erau tinute sub sticla, iar cele care nu erau sub sticla aveau (in proportie de 90%) eticheta cu "nu atingeti!". Am bombanit ce-am bombanit si am plecat dezamagiti. Nu inainte de a face cateva poze, dedicatie speciala pentru maestrul papusar al blogosferei, Adra_bell. Ii adresam traditionalul: traiasca serialul cu papusi!

Papusi in uniforma, un hit pe timpul razboiului





Doua papusi foarte mari, un pic mai inalte decat Sofia



Primele Barbie



Puericultura cu ceramica de Wedgwood

Cum sa ai grija de un Mickey Mouse de plastilina

Sofia aduce cutia cu plastilina.
"Mickey! Mickey!"
Executam impreuna un Mickey Mouse din plastilina, superb si disproportionat, cu ditamai nasul albastru si fundita roz in varful unei urechi. Dar ceva nu e in regula.
"Dita?"
Mickey n-are suzeta, sa vezi chestie. Ii dam repede o suzeta de plastilina.
"Lapte!"
Vine si biberonul de plastilina. Sofia il hraneste pe Mickey, apoi ii da suzeta inapoi. Facem si un castronel cu biscuiti de ciocolata de plastilina. Sofia ii scoate lui Mickey suzeta, apoi ii da cate un biscuite:
"Miam miam, miam miam"
Mickey se satura de biscuiti si isi primeste suzeta.
Concluzia: cred ca a venit timpul pentru o papusa adevarata.

Schimbare de coafura

Unde e copilul?

Co-autorul intra in casa in timp ce eu spal vase la chiuveta din bucatarie (chiuveta din casa de fapt, bucataria noastra fiind americana, cu belvedere completa la sufragerie si celelalte doua camarute-doar-cu-numele). Nu, nu ma ia cu siropuri gen "buna, iubito" pentru ca 1. cui ii trebuie asa ceva? si 2. orice proces de gandire inteligenta ii este blocat instantaneu de observatia (empirica): in casa e liniste.
"Unde-i copilul?"
Hm. Cat pe-aci sa ma prinda cu mata-n sac. Dar nu. Rotitele mintii capresti se invartesc mai ceva ca Pamantul in jurul axei sale. Sau nu. Ca Luna in jurul Pamantului. Nu. In fine. Sa zicem ca ma reculeg cu viteza ametitoare, tipic capreasca, si imi amintesc.
"A, e in dormitor. Picteaza"
Co-autorul recapata o fata umana. Eu imi vad de spalatul vaselor. Co-autorul iese sa duca gunoiul, ca orice barbat adevarat.
Ce liniste.
La un moment dat din dormitor se aude un sunet pe care urechea capreasca il identifica rapid. Sunetul de criza. Nu pare asa la prima auzire, dar aveti incredere. Exact ca in ziua aia in care am chemat pompierii. Un fel de mormait tanguit, nici pe departe urlet, nu tocmai plans. Quiet desperation, cum sa zic.
Aoleu.



Mda, tocmai realizase ca era murdara pe maini.

Ce-am vazut la altii dar aveam si noi

Cartierul de case de turta dulce facut de Ale

Foarte frumos, mi-a placut si ideea de a le face cadou de Craciun. Eu (in colaborare cu vecina croata) nu m-am invrednicit decat la o singura casa, si aia din prefabricate. Dar ne-am distrat si asa.







Pictura pe geam a la Papadie

Doamna si domnisoarele Papadie au pictat ca la carte, intai pe o bucata de plastic, dupa care au asteptat sa se usuce, au desprins opera si-au lipit-o pe fereastra. Eu am pictat direct pe fereastra, inainte de ziua Sofiei. Rezultatul a fost un fel de carte de colorat uriasa si foarte sticloasa, pe care Sofia si invitatii ei au mazgalit mai in contur, mai pe langa, cu creioane
din acelea pe baza de sapun, de colorat in cada. Creioanele de cada s-au spalat usor, mai greu a fost cu razuitul-dezlipitul vopselelor speciale pentru sticla. Si convinsul copilului ca da, it's the right thing to do.





Pozele sunt facute din exterior, cu perdelele trase.

Adio si n-am zapada

5 grade, soare, nu se aude decat pic-pic si iar pic-pic, zapada se topeste si tare rau ne pare. Ce ne-am mai jucat, ce oameni si iepuri si michimausi am mai construit, ce bine ne-a parut cand Sofia a picat rapusa de oboseala de pe la 7-8 seara...

La multi ani!

Ne-am intors. A fost foarte frumos, dar tot n-are nimeni din familie chef de scris. Deocamdata poze:

A-nceput de ieri sa cada...

Nu, nu de ieri, de saptamana trecuta, dar ieri a fost cel mai frumos, a nins aproape toata ziua, cand mai asezat, cand mai viscolit. Am tras toate perdelele din casa ca sa vedem cum cade zapada din toate partile. Ziua de azi a inceput senina, ceva mai calda, dar pe seara asteptam inca o ninsoare de-adevaratelea. Vecinul de la parter, in curtea caruia Sofia arunca uneori biscuiti si suzete, a facut un ditamai omul de zapada. Deocamdata fara trasaturi faciale, maturi si alte briz-brizuri, presupun ca ori a ramas fara carbune in casa, ori asteapta inca un strat de ninsoare ca sa-si definitiveze opera.

Prietenii pandesc site-urile aeroporturilor cu inima stransa, sa vada daca le mai pleaca avioanele spre casa. Pandim si noi; pe 24 ar trebui sa zburam spre Edinburgh pentru ceva ce-ar trebui sa fie primul nostru concediu propriu-zis d.c.c.s. (de cand cu Sofia, adica) si taman in ziua aia oamenii de la meteo au gasit de cuviinta sa planteze un fulg de nea in dreptul Bruxelles-ului. Eu zic asa: ori sa anuleze zborurile, primim, dar sa
le anuleze pe toate, sa avem si noi cu cine sa facem Craciunul aici in localitate. Ori sa ne tinem de planul A si sa nu se anuleze nimic, hai ca acceptam si o intarziere simbolica, de pana-n juma' de ora.
Acestea fiind spuse, poftiti la zapada:

Ziua Sofiei - partea a doua

Va multumim, oameni dragi care v-ati facut timp sa-i scrieti Sofiei o urare de ziua ei. Si eu si Co-autorul ne-am bucurat, cu atat mai mult cu cat in ultima vreme am ramas in urma cu mersul blogosferei. Nu-i vorba ca citim tot ce citeam si inainte, dar cam atat.
O fi un fel de writer's block, sau de blogger's block, cine stie, eu am inceput sa ma simt cam depasita de tot ce se intampla pe blogurile de mame, in fiecare zi cineva sarbatoreste, cineva ar avea nevoie de o vorba buna, de o incurajare, cineva descopera o chestie noua, mai apare o leapsa, un copil face cine stie ce lucru pentru prima oara, cineva se supara, altcineva cere un sfat. Si sunt oameni care imi plac mult, sunt oameni de la care am ce sa invat si carora stiu ca as avea ce sa le zic. Pur si simplu m-a apucat oboseala si senzatia idioata ca tot ce spun si scriu e efemer si inutil, iar existenta mea se petrece de fapt si in primul rand aici, in Bruxelles-ul gri cu bej, corect, functionaresc, nu pe bloguri.
Revenind. Macar de un lucru pot sa fiu mandra: anul asta am sarbatorit copilul cum trebuie. Petrecere acasa a avut, petrecere la cresa idem, cadouri din belsug, torturi si prajituri cat sa dam toti trei in diabet, unde mai pui si ninsoarea ca-n povesti (pentru asta nu-mi pot asuma nici un merit, dar trebuie totusi pusa la capitolul realizari).







Pachetul din Romania a ajuns chiar de ziua ei, am despachetat impreuna hainute, carti, o papusa dansatoare, un ceainic cu cesti miniaturale, un balansoar pentru papusi.



In acelasi pachet a venit si un dar de la Maria: cartea si cd-ul cu Povestile Domnisoarei Firicel, nu oricum, ci cu dedicatia Adei. Multumim, minunat cadou, nesperata sincronizare!





Ultimul cadou al zilei a sosit pe email: un filmulet cu trei pisici si doi catei, dedicatie speciala de la rudele din Sulina. Pisica fiind in topul animalelor preferate ale Sofiei, cadoul a starnit aplauze si mieunaturi la scena deschisa.



Si ce zici ca-i chestia asta alba?





Pai ne jucam sau ce facem?